REVIEW Gama Oriflame -The ONE


Pe ultima suta de metri, hop-top si eu cu review-ul! 
Alaturi de alte fete cochete din blogosfera, am luat parte la frumoasa campanie conceputa de Oriflame si BlogalInitiave.
Cel mai probabil ati auzit deja despre aceasta campanie de anvergura care domina blogosfera romaneasca in ultima perioada iar astazi am sa va spun si parerea mea despre pachetul format din produse din gama The ONE. Tin sa specific ca mi-am permis sa intarzii putin publicarea acestei postari din dorinta de a veni cu un review cat se poate de sincer. Unor produse le-am identificat puncte forte si puncte slabe din secunda doi, pe altele, in schimb, le-am pus in multiple teste inainte de a veni in fata voastra cu o parere.


Am sa incep cu produsul meu preferat: Pudra Illuskin  in Nuanta Medium care mi se potriveste de minune!
Avand tenul deschis la culoare m-am bucurat nespus cand am vazut ca mi s-a trimis un produs pe care sa il pot utiliza. Imi este extrem de greu sa gasesc nuanta potrivita atunci cand sunt in cautarea unei pudre astfel ca surpriza a fost mare! De ce imi place atat de mult? Avand tenul gras, am nevoie de o pudra care sa fixeze machiajul pentru cateva ore bune iar pudra Illuskin asta face! In plus se simte tare fina pe piele iar ambalajul ei este dragut! Nu imi place mie buretelul ei dar nu consider asta o mare problema, folosesc altul.



Sa continuam cu un alt produs care imi place si nu imi place. Da, ati citit bine! Este vorba despre corectorul Illuskin primit in nuanta Nude Beige. Daca il amestesc binisor cu un alt fond de ten decat cel pe care il folosesc de regula, este ok  insa mi-ar fi placut sa fie intr-o nuanta mai deschisa caci are o textura placuta, cremoasa si o putere de acoperire medie spre mare. (Am folosit cu ceva vreme in urma un corector de la Oriflame intr-o nuanta deschisa si se numara printre produsele mele preferate de machiaj.) 

O oarecare dezamagire am avut-o in privinta fondului de ten. M-a bucurat faptul ca are SPF 20 insa nuanta Natural Beige este prea inchisa pentru mine. Nu pot spune ca nu ma asteptam sa nu mi se potriveasca, de regula am problema asta cu nuantele. Acest fond de ten are acoperire mica, fiind astfel destinat persoanelor care nu au probleme semnificative cu tenul. De asemenea nu cred ca s-ar potrivi persoanelor cu ten gras, precum al meu.

 (lumina naturala vs flash)



Extrem de mult imi place rimelul Volume Blast Mascara! Stiti eticheta aceea cu prima impresie care conteaza si il influenteaza pe cumparator? Ei bine, nu am avut o prima impresie prea buna despre acest rimel datorita periutei sale de plastic care nu promitea prea multe. Am decis insa sa ii acord o sansa si sa il testez si bine am facut caci imi place mult! Alungeste genele, le defineste si daca avem putina grija cat produs scoatem pe periuta, nu le incarca. Rezista o intreaga zi (l-am aplicat la 8AM si seara, 10 PM, cand m-am demachiat era inca acolo si arata bine. Poate ma ajuta si faptul ca am genele lungi.) Un alt punct forte este demachierea usoara.




Despre luciurile de buze in nuantele Rose Glacier si Trendy Berry va pot spune ca miros extrem de delicios, fructat si ca nu sunt intr-atat de lipicioase pe cat as fi crezut. De regula nu folosesc gloss-uri decat daca le aplic peste un ruj intr-o nuanta asemanatoare si asa am de gand sa fac si cu acestea doua. Cand vine vorba de gloss-uri (doar de ele) ma deranjeaza sclipiciul dar asta este strict o problema personala. 






Sa trecem la fardurile crema in nuantele Beige Pearl, Olive Green si Golden Brown. Imi place faptul ca sunt pigmentate si m-am indragostit de-a dreptul de Beige Pearl pe care il folosesc drept iluminator in coltul intern al ochiului cat si pe arcada. Am observat insa ca nu pot folosi aceste farduri ca simple farduri de pleoape pentru ca am pleoapele uleioase si nu pot face nici cum sa nu se stranga, desi am incercat si varianta cu aplicarea pudrei anterior aplicarii fardului. 




Inchei cu ojele care imi plac foarte mult! De la designul lor super dragut, la pensulasi rezistenta. Am ramas socata, caci asta este cuvantul potrivit, de rezistenta ojei in nuanta Cappucino si mi-ar fi placut ca si cea Orchid sa reziste la fel de mult. Daca in cazul nuantei Cappucino pot vorbi de o rezistenta de 7 zile, in cazul celei Orchid, rezistenta e undeva la 4 zile. Imi place insa faptul ca nuanta Orchid ar arata bine si aplicata intr-un singur strat desi eu prefer  sa aplic 2 straturi. Nuanta Cappucino necesita 2 straturi pentru o culoare mata, uniforma. In plus, se usuca foarte repede! 




Trebuie sa va mai spun ca imi doresc sa testez si rujurile The ONE Power Shine care sunt disponibile in niste nuante tare dragute, intr-atat de dragute incat nu stiu ce sa imi aleg! Va trebui, pentru inceput, sa aleg intre: Vibrant Blush, Raspberry Sorbet, Sexy Plum.


Daca ati incercat vreunul dintre aceste produse sunt curioasa voua cum vi s-au parut? Avem aceleasi opinii sau parerile voastre sunt diferite?

Si nu uitati ca voi da drumul curand unui concurs cu produse din gama The ONE!

Va pup si va urez o zi frumoasa!